Se afișează postările cu eticheta mazare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mazare. Afișați toate postările

marți, noiembrie 2

Tocanita de mazare

Daaa...pentru ca nu pot sa scap de traditional si sotului meu ii place foarte mult....fac si tocanita de mazare. Sunt mici modificari in ceea ce priveste metoda de preparare: nu folosesc ceapa calita, nu prajesc carnea, si nu fierb foarte tare legumele (boabele de mazare si morcoveii trebuie sa nu se sfarame, sa ramana intacti chiar daca amestecam).



1 cutie pulpe inferioare de pui (6 buc.) sau aripioare (10 buc)
sare, piper
300-400g mazare boabe congelata
1 punga morcovi mici congelati
2 linguri ulei de masline
700 ml bulion de casa
2 foi dafin
1 pumn marar

Se incinge cuptorul la 230C. Pulpele de pui se spala, se freaca cu sare, piper si se pun intr-o tava de teflon cu capac la cuptor sa se prajeasca in suc propriu (mai bine de 1 h).
Intr-o cratita mai mare se incing 2 linguri de ulei de masline peste care se toarna mazarea + morcoveii si se tin la foc mare 3 min, amestecand in continuu. Peste legume se pune bulionul, foile de dafin, sare, piper si un pumn de marar tocat marunt. Se acopera si se pune la fiert la foc mic.
Dupa ce a fiert mazarea se adauga peste ea pulpele de pui bine facute. Se amesteca si se mai tin impreuna pe foc 3-4 minute.

De ce am ales mazarea?
Iata cateva motive:

Mazarea are o combinaţie inedită de elemente nutritive. Datorită amestecului de vitamine B1, B2, B6 şi C precum şi a conţinutului de fier constituie un medicament împotriva oboselii, a anemiei, a problemelor cu învăţatul, şi a funcţionări slabe a sistemului imunologic imunitar al organismului.

•Bogata in fibre, vitamina A, B3, B6, C, K, folati, fier, zinc, fosfor, mangan, magneziu, potasiu, proteine.
•Continutul de fibre o face utila in „curatarea” intestinelor. Contine beta-caroten si luteina, benefice pentru sanatatea ochilor.
•Eficienta in anemie, datorita fierului.
•Combate oboseala, contribuie la intarirea sistemului imunitar.

Sursa:
http://www.nutritie-sanatoasa.ro/articol/Legume,Fructe/Legume/854/Mazarea

duminică, octombrie 31

Ghiveci din 10 legume

Mancarea mea de capatai. Rar trece o saptamana in care sa nu fac un ghiveci de legume. De obicei fac o cantitate destul de mare ca sa imi ajunga pentru 3 zile. Mie mi se pare una din cele mai nutritive si bogata in fibre, vitamine reteta pe care o stiu si ma bucur enorm ca familiei mele ii place la gust. Sunt cel mai satisfacuta cand am intreg curcubeul de culori in farfurie, iar asta este cazul ghiveciului de mai jos.



Ingrediente:
1 lingura ulei de masline
6 cartofi taiati cuburi
200 g morcovi mici congelati
2 ardei grasi taiati cuburi
1 vanata taiata cuburi
1 dovlecel taiat cuburi
1 ceapa mica tocata marunt
1 radacina mica telina
250 ml. suc de rosii (preferabil bulion de casa, sau la conserva, dar atentie sa nu contina conservanti)
200 ml apa
150 g mazare
150 g fasole verde
1 mar taiat
3-4 catei usturoi
sare, piper, foi de dafin, patrunjel verde taiat marunt

1. Intr-o cratita mare se pune o lingura de ulei de masline si se adauga ceapa care se caleste 3 minute.
2. Se adauga apoi ardeii si cartofii, care se mai tin pe foc 3 min.
3. Adaugam restul legumelor: morcovii, mazarea, fasolea, telina, turnam apa si acoperim cu capac lasand oala la foc mic.
4. Cand s-a evaporat apa, adaugam sucul de rosii, usturoiul taiat marunt, sarea, piperul, foile de dafin. Ghiveciul se acopera cu capac si se fierbe la foc mic, invartind cu grija din cand in cand ca sa nu zdrobim legumele.
5. Dupa 20 min verificam legumele si daca sunt aproape fierte adaugam vanata, dovlecelul si marul taiate cubulete si mai fierbem inca 10-15 min.

Ghiveciul este gata atunci cand legumele sunt fierte dar sunt inca intacte si nu si-au pierdut din vitalitate si culoare.